Ziua in care m-am casatorit

Azi...e ziua in care m-am cununat cu mine insami.

Desi o zi, al naibii de...intensa, mi-am dat mana si mi-am acceptat-o. Mi-am promis...ca nimic altceva nu ma va opri din a trai viata pe care vreau sa o traiesc! Si asa cum vreau sa o traiesc.

Desi greu, ma accept si ma iau din nou, acasa, azi. Ma iau din nou de mana si merg impreuna cu mine, pe aceeași cale: Calea mea, a noastra! Calea iubirii, a grijii de sine! Cu tot ce e inauntru: cu toata vina, cu tot regretul cu toata angoasa, cu tot ce ascundem toti, acolo, adanc ingropat in fiinta noastra. Dar toti le avem, fiecare trecem pe acolo!

Avem grija de noi ca sa putem avea grija si de ceilalti! Mai ales de cei care depind de noi intr-o mai mica sau mai Mare masura, mai ales. Dar si de relatiile frumoase din viata noastra, sa putem observa si vedea oamenii frumosi care trec pe langa noi.

Si sa-i apreciem, la momentul potrivit!

Nu doar sa trecem alergand prin viata, urmarindu-ne coada in timp ce ne invartim in cerc...ratand sa ne asumam bucata pe care fiecare o aducem in orice interactiune, in orice relatie. Sa ne-o asumam cu autenticitate si vulnerabilitate! Adica in timp ce ne privim pe noi insine cu compasiune, sa-i vedem si pe ceilalti si luptele lor proprii cu compasiune.

Atat de mult mi-am dorit azi...sa ating compasiunea. Si compasiunea, si speranta...si creativitatea. Cred ca m-am oprit deocamdata, la creativitate. Am vrut sa sar direct: de la durere la compasiune...si apoi la Speranta si Bucurie. Caci asa sunt ele...emotiile: daca le traim destul si asumat, se succed destul de rapid si fara durere. Dar in schimb, intai a venit niste acceptare ...dupa multa durere si procesare. Si timp cu mine...si cu interiorul meu!

Acceptare care e improscata din cand in cand cu un iz de furie...sau tristete, sau ambele...

Apropo de IzFain pe care l-am cunoscut azi la Zaiafet :)

Si de minimalliness__...care n-a stiut, dar a oficiat casatoria intre cele 2 parti ale mele in conflict.

Inca nu e finala, caci toata descoperirea aceasta de sine...si reglarea emotionala, au nevoie de timp. Mai ales daca te-ai neglijat si te-ai pierdut in altii, cum am facut eu, in ultima vreme. Ai neglijat sa te ingrijesti, ai uitat sa te asculti, sa dormi, sa visezi, sa faci ce-ti place?

Ai uitat cine esti de frica ca ceilalti nu vor mai fi acolo cand te intorci?! Sau din cauza gandului ca au prea mare nevoie de tine sau nu se descurca fara tine si atunci nu mai pleci deloc?

Eh...si ce daca nu vor mai fi acolo sau nu se descurca fara tine? Vor creste si ei mari...sau daca sunt deja mari, se vor maturiza. Iar tu, cat timp te ai pe tine si te asculti si pe tine...relatiile tale si celelalte lucruri din viata ta isi gasesc locul potrivit.

Dar e atat de greu uneori, atat de mistuitor doar sa te impaci, sa te casatoresti tu cu tine...sa faci pace cu toate partile din tine!

Cine naiba ar vrea sa fie casatorit cu el insusi/insasi?! Nimeni...desi ar parea ca poate fi bine, nu-i asa?

Ti se intampla si tie? Sa-ti simti interiorul macinat de ganduri contradictorii? Mintea sa spuna una...si poate sufletul sau intuitia altceva?!

Cum le aliniem...cum le casatorim/cununam/impreunam una cu cealalta? Adica...ca intr-o casnicie...cum le facem sa se inteleaga una pe cealalta?!

Dar la un nivel profund...de acceptare a fiecareia pentru ceea ce e...

Asa de neconditionat cum ii iubim pe copii cand sunt mici. Doar uitandu-ne in ochii lor...privindu-le noutatea si inocenta, miscarile simple, cum ne cauta cu privirea, cum ne zambesc, cum ne vorbesc din ochi, cum ne cauta atingerea, cum vor sa suga de la sanul dragostei: ne indragostim pur si simplu, de noi!

Well...cazul fericit....sau in anumite momente. Ca nimic nu e pentru totdeauna. Nici chiar suferinta psihologica :).

Asadar, exact asa cum ne indragostim de un copil sau de ceva foarte sigur si inocent pentru noi, tot asa am putea sa ne indragostim de propria persoana...nu?!

Sau...ca intr-o relatie iubitoare...sa ne reflectam in ochii celorlalti...cu atat de multa iubire cu cat ne privesc cei mai iubitori ochi care ne-au privit vreodata!

Stii, oare, cum se simte asta? Te-ai lasat vreodata sa simti asta pana-n adancul sufletului?! Ai simtit vreodata asta, pentru cineva?

Cum se simte? Sa fii atat de iubit/iubita sau apreciat/apreciata ...cum nici nu credeai ca e posibil? Ca si cei mai iubitori ochi care te-ar putea privi vreodata?!

Iar asta inseamna ca si tu ai capacitatea de a iubi sau apecia in aceeasi masura. Si te incurajez sa o faci, cand iti surprinzi aceste ganduri trecand prin minte...sau suflet :).

Eh..teoria e simpla, insa practica ne da batai de cap. Daca ai nevoie de ghidare inspre cum sa fii mai bland cu tine, chiar si atunci cand nu-ti vine, gasesti la contact, mai multe detalii!

Intre timp, sper ca acest text sa te inspire in a te uita dimineata in oglinda cu alti ochi, la tine insati/insuti!

#selfLove #unconditionalLove #rings #marryMyself