Intalniri neasteptate

Azi am fost la o intalnire, care aproape ca mi-a picat din cer. Chiar saptamana trecuta, discutam in terapia mea proprie ca mi-e dor de echipele mele, mi-e dor de oamenii cu care si pentru care sa fac lucrurile sa se intample.

Eu fac lucrurile sa se intample in jurul meu, dar in ultimii ani: de mamicitie, pierderi importante, inceputuri etc etc etc...asa ca in orice viata de adult, ca stiti si voi :),

parca n-am mai simtit ca am pentru cine sa fac lucrurile sa se intample!

Mi-a lipsit un pic zvacul acesta care, la mine e dat de oameni si pentru oameni. Inspiratia, creativitatea si pofta de munca si de a trai vine din relatiile potrivite cu alti oameni. Din Acele relatii!

Desi am mai mult ca niciodata pt cine: am 2 minuni care pana acum nu de mult, ma trezeau noapte de noapte....si ma chemau zi de zi, langa ele. Acum nu ma mai trezesc atat de des...si parca-mi mai dau si momente de respiro, din cand in cand!

Sau daca nu, le avem, impreuna, ca si familie: toti la gramada cu catel si purcel pe langa noi! Si e superb si solicitant in acelasi timp. Dar nu e suficient. Cel putin mie nu mi-e!

Caci, de cand am copii, mi-au lipsit f mult relatiile cu adultii...chiar mai mult decat as fi crezut.

Sa te poti reflecta inapoi intr-un suflet sau in mai multe... si pe alocuri sa auzi si sa vezi cum se reflecta ele in interiorul tau! Sa asculti si sa simti ecoul lor!

Si cum am renuntat si la postura de angajat, nu mai aveam nici echipele, unde sa simt ca aduc valoare, pentru cineva. Sa simt ca e acolo un grup pentru care sa lupt cu managementul, cu autoritatile...cu toate vocile care erau impotriva sau doar nu intelegeau si aveau nevoie sa mai auda inca o data. Acum mi-e foarte clar cum am ajuns sa fac ceea ce fac si ce am facut.

E si asta o parte importanta din mine...mereu am invatat primind prespective diferite din mai multe parti si facand lucrurile impreuna cu ceilalti. Asta e modul meu de invatare: social si prin miscare :).

Iar Leadership-ul (pe care il folosesc azi cu mult folos si in coaching, si in terapii si lucrul cu grupurile) si partea de organizare si crestere organizationala si de echipe m-au format azi ca omul ce sunt. Iar relatiile pe care le-am trait acolo, m-au slefuit insprea a putea da mai departe din tot ceea ce sunt. Am valorizat grupul si echipa mult inainte de a face leadership.

Si mi-a lipsit partea asta atat de mult! Si pare ca am regasit azi, o parte din ea. Sub o alta forma: mai matura, mai autentica, mai calita de viata.

Dupa cum zicea o colega de la intalnirea noastra de azi, aptitudinile pe care le-am invatat in celelalte domenii ale vietii noastre ne sunt de folos si in continuare. Ii multumesc ca mi-a reamintit asta: cat de important e tot ce am invatat pana acum si cum ne formeaza asta ca fiinte umane.

Asta am simtit azi, auzind povestile de viata, dar si profesionale ale colegelor care incearca sau au pasit deja in lumea antreprenoriatului.

N-as fi zis...ca ma potrivesc intr-un astfel de mediu. Ani de zile l-am evitat. Inteleg acum de ce. Nu era cel potrivit!

In acelasi timp.... dupa cum zice si cartonasul, am simtit ca am ceva de impartasit autentic cu fiecare persoana din acest grup!

Asta pe langa experientele de viata cu care am rezonat din plin atat de mamicitie, de creativitate, de burnout, de blocaj emotional si profesional, de a-ti lua viata in propriile maini si a o lua de la capat, in diverse feluri.

Iar cand vezi cate lucruri minunate ies din mainile unor femei care duc in spate o familie, un business/cariera si mai au si grija de sufletul lor, n-are cum sa nu ti se inmoaie inima!

A fost un altfel de grup, poate diferit grupurilor de terapie, insa nu chiar atat de diferit.

Caci tonul prietenos, vulnerabil si autentic, precum intentia de a ajuta, a sprijini si a creste impreuna o comunitate de antreprenoare a celei care a avut initiativa, Carmen Mihalca, a dat nastere unui grup viu.

Un grup in care am descoperit multe minti creative, multe emotii si multe suflete a caror poveste de viata astept cu nerabdare sa o cunosc.

Caci eu, ca si psiholog si coach, abia astept sa aud povestea de viata a fiecarei persoane din jur. Cred ca de aia m-am format in terapia centrata pe emotii. Caci calatoresc cu toti cei pe care-i calauzesc prin viata si prin emotiile lor. Ca sa ajut sa gasim impreuna, o poveste cu sens si sa rescriem parti din povestea noastra de viata, care nu ne mai ajuta, care nu ne mai duc in directia potrivita.

Dar care au avut rolul lor, acolo, in anumite perioade ale vietii noastre si ne-au tinut in viata si sanatosi mental!

Insa vine o vreme cand fie viata, fie anumite pierderi pe care le suferim ne fac sa ne indreptam inspre acele parti din noi, care au stat ascunse si care ne-au protejat, dar de care a venit momentul sa ne despartim. Iar asta poate sa doara, uneori. Opune rezistenta. Orice lucrul nou invatat e un efort pentru creier. El e obisnuit sa automatizeze, tot!

Insa cu adevarat nu pierdem nimic, ci doar re-cream, rescriem o bucatica de cod genetic care nu mai functioneaza in acord cu ceea ce suntem acum. Sau cu ceea ce suntem in interior, cu adevarat. Unii imi spun ca si-au regasit parti din ei cum ar fi partea de a se exprima, de a sta in conflict, de a-si spune punctul de vedere, de a-si lua apararea, de a trai, de a iubi, de a simti!

Si apoi vedem cum incepem din nou sa inflorim, sa renastem! Si cum facem asta?!

Facand mai mult din ceea ce ne place! Ceea ce ne face inima sa ticaie, de placere! Si sufletul sa topaie acolo, inauntrul nostru! Ca un copil bucuros, caruia nu mai vrei sa-i dai drumul, caci, in sfarsit, e al TAU!

Si creand relatiile potrivite in jurul nostru. Plus avand grija de acele conexiuni cu sens, din viata noastra. Care sunt doar cateva!

De fapt, o viata implinitoare inseamna o pendulare intre placeri, trebuinte si relatii cu sens!

Altfel, daca nu ne bucuram de ele si de tot ce traim, ce altceva mai are sens?!

Am jucat si un joc de networking care a deschis conversatiilr. Si ca sa raspund si la intrebarea de pe cartonas: a fost momentul in care m-am asezat jos, in cerc.

Cand am simtit totodata ca am si emotii, dar si nerabdare sa aud si sa impartasesc cu persoanele din jur bucati din ceea ce suntem noi, azi. Si am fost foarte placut suprinsa sa intalnesc un mediu foarte autentic si real. In care fiecare a adus o farama din povestea proprie!

In mod evident, dar poate nu atat de cunoscut, intotdeauna viata personala a nascut ceva valoros in viata profesionala. Sau ca sa zic asa, poate lipsurile sau greutatile din viata personala sau istoricul de viata, au nascut ceva foarte frumos in viata profesionala.

Abia astept sa vad ce va urma si cum se vor intersecta vietile noastre, in continuare! Caci am vazut multe mestesuguri faine si facute din suflet sau persoane care inca-si cautau o cale, inpre interiorul lor!

Iar domeniile din care proveneam erau multiple: universitati, corporatii, business, UE, US, Arte, IT, economic, educatie, etc.

Insa aveam ceva in comun: o poveste de viata de impartasit, caldura, entuziasm si dorinta de a FI mai mult! Si de a da Inapoi societatii si generatiilor ce vin din ceea ce suntem!

De a visa frumos impreuna, la o lume mai inchegata, mai IMPREUNA! Mai autentica si mai VIE, si vulnerabila, pe alocuri. Dar IMPREUNA, un TOT.