Why? TREBUIE sau nu?

Why am I doing what I'm doing?

Pentru ca-mi iubesc meseria. Ma intreaba lumea cum reusesc sa si scriu pe langa restul toate, care nu va zic cate sunt. Ca si eu sunt doar un OM, si nu ascund asta. Caci scopul acestor postari e sa vedem ca sunt si altii care traiesc durerea noastra!

Si ca oricat am fi de 'puternici' sau 'destepti' sau orice meserie am avea, asta nu ne scuteste de a fi oameni, nu ne scuteste de suferinta. Fie ca o recunoastem, fie ca nu!

Iar ea e de multe forme, insa in adancuri...ce observ eu in sedintele mele...e ca e aceeasi: doare la fel. Uneori al naibii de tare, iar pe masura ce ne uitam la ea cu ochi blanzi si mari, si cu urechile deschise...devine mai putin intensa si tragica.

Dar eu as vrea sa am si mai mult timp pentru scris. Prin scris dau din mine pentru voi si in acelasi timp, imi exprim emotiile...si sper eu, dau un exemplu de vulnerabilitate. Care nu e prea des intalnit in societatea de azi. Iar in mediul profesional cu atat mai putin.

Dar atat de necesara pentru a ne fi bine, cu noi! Dar nu e un drum usor sa ajungem sa fim sinceri cu propria noastra fiinta!

De ce nu ne mai fac bine unele joburi?! Pentru ca nu ne regasim acolo, pt ca nu ne traim valorile.noastre proprii acolo! Si totusi unele lucruri trebuie. Si asa e...Dar putem compensa cu celelalte fain din viata noastra.

Si oare chiar tot ce trebuie, TREBUIE? Sub forma aia...doar sub o singura forma?

Sau mai sunt si alte moduri in care putem avea acel lucru...fara TREBUIE cel atat de rigid?!

Si uite de aia imi iubesc meseria...atat de mult! Pentru ca ma las sa o fac cu drag, cu curiozitatea fata de povestea de viata a celor din fata mea...si cu propria-mi vulnerabilitate si autenticitate!

Si mult m-am judecat pt acestea 2 ...pana sa inteleg ca ele sunt parte din mine si doar asa voi putea sa fac ceva trainic si de durata!

Chiar daca depasesc timpul sau mai intarziu uneori...sau mai gresesc, clientii si echipele invata ca e uman sa gresesti. Si au curajul sa riste...caci fara a risca, nu traiesti! Si ca doar astfel crestem...incercand, testand si acceptandu-ne asa cum suntem!

Si e formidabil sa vad cum unele suflete se sculpteaza asa frumos...si ies la liman! Si eu, impreuna cu ei...ma inspir sa mai invat ceva, sa mai scriu, sa mai povestesc. Sa mai bibilesc niste relatii. Si astfel simt ca TRaiesc! Pentru ca TREBUIE! :))

Si pentru ca Vreau, imi doresc!