Razboi cu parentingul "ca la carte"
- Adela Margin
- 2 nov. 2021
- 2 min de citit
Am pornit un razboi cu parentingul. Cu parentingul popular, sa ii zicem asa. Sau doar cu fata vazuta a monedei. Ca despre cea nevazuta prea putin se vorbeste.
Inteleg si sunt de acord cu acest curent in care incercam sa facem mai bine decat au facut ai nostri pt ca avem disponibilitatea si resursele, adica informatia. Si da, e nevoie sa popularizam ca se poate si altfel.
Insa n-as vrea, ca specialisti si oameni care ii sprijinim pe altii, sa transmitem informatia ca doar asa e bine. Ca e doar o singura cale: de a face TOTUL sau ORICE ca copiii nostri sa nu aiba traume, iar cu asta sa aducem o presiune si mai mare pe parinti de a face totul "ca la carte". Si ca daca sunt tot felul de "retete" inseamna ca unii oameni fac totul asa, tot timpul "ca la carte". Ceea ce nu prea zic cartile e ca e atat de NORMAL ca uneori sa nu putem.
Inca de la primele grupuri de Cercul Sigurantei pe care le-am facilitat simteam sa le amintesc parintilor mereu de acel 30÷. 30÷ e suficient ca sa le fim alaturi copiilor, adica sa ii acceptam cu emotiile lor, sa ii vedem si implicit sa le raspundem la nevoi.
Mai apoi, la al doilea copil am inteles de ce si mai bine. Intotdeauna o moneda are 2 FETZE! Facem cat putem mai bine, dar acel mai bine nu inseamna sacrificiu de sine. Sacrificiul de sine nu e iubire, e doar sacrificiu care se transforma in epuizare, si care afecteaza puternic sanatatea mentala. E poate un mecanism defensiv sau o schema disfunctionala.
Acel mai bine inseamna ca uneori si gresim...chiar de multe ori, dar putem sa ne acceptam asa: Perfect de IMPERFECTI si mai ales sa ne oferim compasiune pt acele momente in care gresim. Pt ca astfel si copiii nostri vor invata sa fie mai blanzi cu ei si vor stii ca greseala e umana, si chiar ne ajuta sa crestem, incet, fara presiune, atata timp cat o acceptam in viata noastra.
Si ca e nevoie sa avem grija de noi, ca sa putem avea grija de ceilalti.
Si va spune asta omul care a trait asta, pe pielea lui, desi n-am fost perfectionista niciodata. Dar voiam sa fac...cat mai bine. Iar presiunea asta a afectat multe relatii din viata mea, care au necesitat "reconditionare", dintre care mai importanta a fost cea cu mine insami.
Comentarii