Micimea fiintei umane in imensitatea Universului

Cat de mici suntem in umbra Universului. Azi esti, maine nu mai esti....

Si umbra ta poate disparea fara ca ceva se se miste cu adevarat, in Univers. Fara sa fie multi oameni care sa-ti duca lipsa...

Dar care poate sa se trezeasca atunci sa fie mai compassionate about u?

Aud cazuri....unde s-au impacat....doar dupa moartea cuiva drag! :(. Trist...de ce avem nevoie sa pierdem pe cineva drag, ca sa putem repara?

Imi curg lacrimile siroaie, simtind micimea noastra in marele sens al lucrurilor, in timp ce parcurg ultima.bucata din tara asta, frumoasa, dar rece...

Oamenii tot mai izolati si mai putin constienti de ceea ce cauta.

Privesc cu detasare, dar cumva cu o tristete seculara....ca de fapt, daca e sa disparem, de pe o zi pe alta, is f putine persoane care nu si-ar putea continua existenta fara noi.

Si mai trist-amuzant, mi se pare cand, dintr-o data, devenim pretiosi dupa ce nu mai suntem prin preajma.

Si cum ce e important si drag noua, e mai mult apreciat in lipsa. Atunci lumea poate ierta...si repara?

Mi se pare timp pierdut ca abia atunci, putem ierta sau repara cu adevarat? Abia atunci lasam.garda jos si ii vedem pe ceilalti pt ce sunt, pe dinauntru?

De ce abia atunci? Existenta noastra e prea pretioasa, impreuna, ca sa nu ne bucuram de interactiunile dragi, atunci cand se intampla.

Si totusi, asta facem, zilnic. Ne pierdem in planuri si alte proiectii, crezand ca existenta noastra e nelimitata, uitand sa fim AICI si ACUM!

Si n - o sa ma prefac fericita, doar pt poza! O sa fiu asa cum sunt...pt doar asa ne gasim locul si sensul in acest haos care tinde spre propriu echilibru care nu coincide de multe ori cu echilibrul individului.

Dar daca fiecare individ...ar fi echilibrat si ar trai toate emotiile, deci ar avea grija de sine, sistemele mai mari nu ar tinde sa compenseze...prin elementele componente. Bineinteles, asta e o utopie :). Dar cumva, daca e sa tragem linie, in final e despre emotii si despre grija de sine.

Si apoi despre tendintele de actiune, cand anumite emotii apar :). Adica cum le gestionam...

Iar in final despre acele relatii deosebite din viata noastra, acele relatii de atasament, care odata instalate, greu se rup. Cam aceia sunt singurii oameni care ne duc si le ducem dorul, cand suntem departe sau cand plecam de tot.

In rest, universul isi continua traversarea fara griji, fara a ne simti lipsa in 'the great schema of things".

Si uite, asa, ma intorc la importanta relatiilor care ne fac bine din viata noastra. Nu pot sa nu simt si la regretul ca unele reusim sa le reparam / apreciem doar dupa ce nu mai sunt aici.

Ne blocam in durere, in orgolii, in cat a fost de greu, in neputinta, in ...tot ce ne fura din clipa prezenta!

Tu, cititorule, care relatii care-ti fac bine ai in viata ta?