Mecanisme defensive in scoala de gandire umanista

V-ati intrebat vreodata, DE CE, atunci cand nu mai progresam asa cum ne dorim noi(nu altii), totul e plat si sters si plictisitor, in jurul nostru? Si intram in burnout, depresie, etc?

Azi, voi explica asta prin intermediul filozofiei umaniste, o filozofie si una din scolile mari din psihologie cu care rezonez pe partea de principii

Pentru ca, ne spune Carl Rogers(inventatorul acestei scoli de gandire), exista o unica forta a vietii care e "tendinta la actualizare" ceea ce reprezinta o tendinta naturala a omului spre evolutie, cu placere si curiozitate: pentru ca, spune el "este în natura noastră, ca forme de viaţă vii, să facem cât putem de bine, tot ceea ce ne stă în putinţă să facem! "

Iar aceasta vine in conflict puternic cu ceea ce societatea si cultura cer in prezent de la noi. Pentru ca, tocmai datorita acestei tendinte de actualizare, ambele au evoluat inspre o complexitate care nu mai e proprie si naturala individului, o complexitate pe care acesta nu o poate gusta din interior, cu mijloacele pe care le are, ca sa spuna daca e gustoasa sau stricata, pentru el.

Si o sa dau un ex aici: anim si copii mici gusta si stiu ce e bun pt ei, si nu mananca ce e stricat. E inascut asta. Se numeste Evaluare organismica. Sigur cunoasteti termenul de "organic growth".

Decalajul dintre self-ul real şi self-ul ideal, dintre „ceea ce sunt” şi „ceea ce ar trebui să fiu” se numeşte incongruenţă.

De exemplu ai fost invatat sa te simti lipsit de valoare daca nu stii tot, sau mai mult ca altii intr-o situatie noua si evident ca niciodata nu vei stii tot, astfel se naste un conflict intre sinele real("ce sunt") si cel ideal("care ar trebui sa fiu" :)). Prin urmare, o incongruenta mare.

Decalajul intre sinele real si cel imaginar e o situatie amenintatoare pt mintea noastra, iar anxietatea e un semnal care anunta mintea ca situatia respectiva ar fi bine sa fie evitata. Iar asta inseamna sa o rupi la fuga, pe bune. Iar cum, in situatiile de zi cu zi asta nu e posibil, insa situatii amenintatoare apar mereu datorita decalului de mai sus, iesim din situatie, psihologic, prin intermediul mecanismelor de aparare.

Ca exemplu avem negarea. Aceasta se intampla cand refuzi sa stii rezultatul la un test, de frica ca nu e cel asteptat. Sau, in viziunea lui Rogers implica si reprimarea: adica refuzi sa percepi o situatie cu mintea constienta, ca si atunci cand bei alcool si nu-ti mai amintesti ce ai facut. Si astfel, poti evita acea situatie, insa doar pe moment.

Sau distorsiunea perceptiva care se refera la interpretarea unei situatii in asa fel incat sa para mai putin amenintatoare.

Din pacate, folosirea mecanismelor defensive pune o distanta si mai mare intre sinele real si cel ideal. Si se poate intra intr-un ciclu de genul: Nu recunoastem situatiile amenintatoare din cauza mecanismelor defensive --> anxietate --> mai multe mecanisme defensive --> mai multa anxietatea

Si cand recunoastem cine suntem scadem aceasta distanta intre sinele ideal si cel real, si prin urmare anxietatea se diminueaza.

"Acum nu stiu raspunsul, dar pot afla"

"Accept si recunosc ca nu sunt elev de nota 10 si-mi dau seama ca poate nu asta e important pt mine, in aceasta situatie, iar asta nu ma face mai putin valoros in ochii mei sau a celor care tine la mine "