top of page
Caută

Despre vocile critice - Cine sau care esti tu?

  • Poza scriitorului: Adela Margin
    Adela Margin
  • 29 mar. 2022
  • 3 min de citit

Vocile din capul nostru....hai sa va spun cum e si cu asta, cum se simte...si mai degraba cum le aud, eu pe ale mele.

Mai dau niste alternative pe care le mai aud in sedinte si in jurul meu:

" Nu pot; Nu stiu, Asa sunt eu, nu ma.pot schimba! Tu esti vinovat. Nu esti destul de bun! Niciodata nu e de ajuns! Vreau mai mult! Esti mereu nemultumit. Nimic nu e suficient" ,


Ca asa e, toti avem din astea in mintea noastra, nu doar cei cu paranoia si cu halucinatii. Ele vin de departe, fie din lipsa de incredere, fie am internalizat intr-un anume fel niste voci si comportamente auzite in copilarie, fie in urma unor evenimente traumatice etc etc.

Si ca sa fie mai.usor sa le identificati si voi, pe ale voastre, o sa pornesc de la un exemplu personal.


Primesc azi, de dim, in scris, de la o persoana necunoscuta, un compliment, cum ca as fi foarte apta in grup, in urma implicarii intr-o actiune de ghidare si suport terapeutic intr-un grup.


Ma uit si ma uit la semne...sa vad vreun ochi inchis, orice emoticon de mijto, ceva...sa nu para serios.

Si primul gand care mi-a venit in minte: "Oare face mijto de mine? Ce ciudat sa-mi scrie asa din senin ca sunt apta...auzi ...Cum sa fiu eu apta? De unde stie persoana respectiva?! O fi un bot? O farsa? Stiu eu ca oi fi apta, dar nu e posibil ca cineva sa creada asta despre mine, si pe deasupra sa mi-o mai si spuna! Wtf?! "


Si inainte de toate, vreau sa spun cat ma bucur sa cunosc o astfel de persoana, care imi aminteste cat de putin spunem din aprecierile si lucrurile pozitive pe care le gandim. Imi da speranta, ca putem pas cu pas sa schimbam ceva, in jur, cu pasi mici, blandete si acceptare a diferentelor!

Toate astea in mai putin de 10 secunde, si-s convinsa ca nu le-am constientizat pe toate. Asta e vocea mea critica internalizata de mic copil...pt ca, probabil nu primeam aprecieri nici macar cand faceam ceva exceptional, sau pur si simplu asa interpretam eu.


Bine, clar, echilibrul e cheia...in toate, a nu se intelege contrariul. Imi place mult o chestie pe care am invatat-o cand construiam si consolidam echipe: E nevoie de "high challenge si high support" ca sa ajutam oamenii sa creasca organic. Iar dupa cum stim si din psihologia dezvoltarii, asta e cheia si cu copiii.

Si chiar asa si e: Ganditi-va putin la sefii sau profesorii pe care i-ati apreciat de-a lungul vietii. Care au fost aceia?

Cand primesti doar suport, fara provocare, ajungi sa te plafonezi, plictisesti, nu mai cresti.

Cand primesti doar "high challenge", ajungi sa fii epuizat si demotivat, cu un nivel ridicat de adrenalina si cortizol, pentru ca nimeni nu e acolo sa aprecieze si lucrurile bune pe care le faci si sa-ti ofere suport atunci cand dai cu capul prea mult. Iar si asta ne duce la epuizare psihica si fizica.

Eu am avut foarte mult "challenge" in viata si la locurile mele de munca, si pana n-am invatat sa cer ajutor si sa-l dozez si sa-mi dau si niste suport, pe langa, intram des in burnout-uri. Bine, ca in cazul de fata, ma ajuta sa devin foarte competenta, insa cu ce costuri?!

Costul de-a nu putea fi tu insuti, de-a te izola, de-a pierdenoameni importanti, de-a nu te mai bucura de viata. Iar daca nu poti sa te bucuri de ea, ce rost mai are atunci, te intrebi, poate. Asta pe langa problemele de ordin fizic cu care vine o viata traita in stres continuu adica doar cu provocari si fara suport.

Deci....tot Sfantul Echilibru :), ne ajuta.

Asa ca atat profesorilor, care formeaza noile generatii, cat si sefilor, managerilor, oricarui tip de leader le doresc sa poata sa ofere provocari elevilor/angajatilor, dar in paralel sa nu uite cat e de importanta si Valorizarea si suportul lor atunci cand le e greu. Iar asa cresc si ei, se creeaza si o relatie, si munca tuturor devine mult mai placuta.

Ca parinte, la fel. Cat de des valorizezi si cat de des oferi provocari? (Ceri ca copilul tau sa faca anumite lucruri intr-un anume fel?)


Cat de des spui lucrurile pozitive pe care le gandesti, celor dragi?

Cat de des iti auzi aceste ganduri si le dai curs?

Dar celor negative, care te critica sau te invinovatesc?



 
 
 

Postări recente

Afișează-le pe toate
Parentingul bazat pe atasament

Ea e prima mea nascuta! Imi seamana peste tot, mai putin fizic! Acel temperament hotarat in care ma recunosc si cu mandrie, dar si cu...

 
 
 
Cum a fost la Conferinta Roots?

Roots - conferinta la care a fost invitata Esther Perel! Dar aceasta postare nu e despre Esther! Ea e formatoarea mea, Simona Herb EFT /...

 
 
 

Comentarii


Autenticitate. Aceasta este prima si cea Mai importanta lectie, pe care Adela mi-a dat-o, prin exemplu.

A doua lectie este ca, daca stai in prezent si esti atent la cei din jurul tau, la ce iti spune instinctul, poti vedea prin oameni, poti sa vezi dupa masca lor, poti sa le atingi sufletul, sa le dai un spatiu unde sa se simta in siguranta, sa se simta apreciati si vazuti asa cum sunt ei, perfecti in imperfectiunea lor.

Ma bucur enorm sa pot scrie aceste cuvinte, sa stiu ca lectiile acestea vor ajunge la cat mai multa lume.

— Oana, 35

Foarte relaxată parca tot plutesc..Si azi m-am simțit la fel chiar dacă stiu ca plec maine nu simt stres deloc inca

 În ultimul timp chiar am fost agitată si nervoasă la maxim dar   dupa sedinta parca si m-am descărcat asa de o povara

— Mihaela, 40

Daca vrei sa afli mai multe despre parenting si leadership, te invitam sa te inscrii la newsletter, mai jos. 

Thanks for submitting!

0740056316

  • Facebook
  • LinkedIn
  • Instagram

©2021 by MindCraft. Proudly created with Wix.com

bottom of page