Despre sinele terapeutic

"Se vorbeste mult despre Sinele terapeutic. Si cu fiecare zi si fiecare intalnire, imi dau seama cat e de important.

Caci, ca si terapeut...daca nu ai dezvoltat acest sine, e limitat cat poti sa dai.

Exista metode, clar...indubitabil...iar aplicarea lor...ajuta foarte multi oameni, insa cresterea noastra se intampla cu adevarat in relatii.

Si ce e interesant e ca in fiecare relatie, ne dezvoltam diferit! Iar terapia ne ajuta sa gasim acele relatii in care putem invata sa ne dezvoltam siguranta emotionala!

Si ce inseamna aceasta siguranta, despre care toata lumea vorbeste...dar nu sunt chiar convinsa ca e inteleasa.

Eu stiam cum se simte, in anumite relatii din viata mea si mapand teoria pe ce simtisem, am putut sa o identific. Sau sa identific momente din viata mea.

Cartile ne invata foarte multe, cognitiv!. Insa adevarata invatare vine din interior si se intampla in acel spatiu de siguranta. Altfel ramane pur cognitiva, dar nu si....implinitoare, aducatoare de impliniri personale sau profesionale.

Si de fapt ce e aceasta Siguranta?

Din punct de vedere a unui om...care a trait si una si alta, ca si adult...intai siguranta dupa plecarea de acasa si apoi nesiguranta, generata de anumite evenimente de viata, siguranta se simte ca si acel Ceva care indrazneste sa fie el insusi/insasi!

Iar intr-o relatie...acea persoana langa care putem ajunge sa ne simtim noi insine, cu toate cele ale noastre: bune si rele!

Sunt departe de a fi religioasa, insa sunt spirituala si orice in ce credem...ne ajuta...Asadar imi amintesc de sintagma: la bine si la greu!

Dar nu oricum...atunci cand suntem "la greu"...inseamna ca putem sa ne exteriorizam durerea(nu doar neputinta), iar celalalt sa o auda si sa o inteleaga!

Nu e ceva usor de facut! Nici pt unul, nici pt celalalt!

Insa mai simplu: sa indraznim a fi noi, asa cum simtim sa fim! Ca siguranta la nivel personal!

Iar la nivel relational: A avea incredere ca celalalt nu va 'pleca' la greu! Iar 'a pleca' sub toate formele lui...deconectare, fade away, etc

Imi amintesc de o clienta a mea cu care am incercat ceva nou, mai pe la inceputuri! Am fost la un eveniment, impreuna! Stiam ca oarecum are nevoie sa afle ca relatiile pot sa fie si mai 'relaxante' ...mai.putin incarcate de tensiune.

Eu nu credeam ca mi-a iesit, caci siguranta pt ea insemna altceva decat pt mine. Insa mi-am ascultat intuitia, am comunicat si mi-am urmat...chemarea...

Povestind mai apoi...in sedinte cum a fost pt ea, mi-a marturisit...ca...acum intelege cum se simte siguranta de care vorbeam.

Si discutand mai apoi cu terapeuti in varsta, am aflat...cu oarecare usurare, ca si ei facusera chestii de genul pt a-si ajuta clientii sa ajunga la experienta corectiva necesara!

M-am simtit super vinovata la momentul respectiv, crezand ca am incalcat regulile eticii profesionale.

Si le-oi fi incalcat, dpdv al eticii rigide...din carti. Si evident are si aceasta un rol....de a oferi niste granite foarte necesare si sanatoase...si de a proteja atat clientul, cat si terapeutul de neintelegeri sau de granite difuze.

Insa nu incalca principiul de a lasa omul un pic mai bine decat l-ai aflat. Adica de a nu face rau! Si cat timp ai dezvoltarea emotionala si disponibilitatea sa ramai acolo, langa clientul si cu clientul tau, ai putea avea posibilitatea sa..ii oferi o experienta putin mai buna decat ar fi putut-o avea in alte relatii.

Insa da...pt asta e nevoie ca sinele tau sa fie dezvoltat. Si sa mergi de manutza cu clientii tai, pana invata. Incet, dar in siguranta!

Insa, pe masura ce inaintez in varsta si in aceasta meserie, inteleg tot mai mult... ca de fapt...aceasta meserie e o menire, cel putin pt mine. Vorba cuiva: Nush altii cum sunt, dar eu...

Inteleg...ca desi am momente in care imi vine sa renunt, din diverse motive...

Nu pot sa renunt la ceva ce e parte din mine. La ceva ce a fost mereu parte din mine. Am invatat, dar am si 'simtit' aceasta meserie.

Nu e doar o meserie...ea vine din dorinta de a ajuta, de a-i lasa pe ceilalti ceva mai bine decat i-ai aflat.

Iar la asta...m-am priceput de mica...prin prisma stilului de personalitate, probabil. Si a unui mic...sindrom de salvator, insanatosit mult de cand fac si terapie.

Citeam aseara(ma rog, citesc de multi ani deja) o alta carte de Yalom(deja incep sa nu mai gasesc necitite).

Si amintea din nou despre cutuma aceasta a terapeutului care e doar un 'blank screen', al terapeutului care nu se aduce deloc pe sine, in sedinta.

Si despre principiile sanatoase de a-l aduce pe terapeut, in sedinta, evident.

Iar si mie mi s-a intamplat, ca inclusiv...sa deblochez anumite cazuri, atunci cand m-am adus pe mine in sedinta.

Si dupa cum se vede, desi am avut tendinta: nu ma ascund! Caci sunt destul de impacata cu mine insami, incat sa stiu ca sunt ceea ce sunt, prin prisma...a tot ceea ce am trait. Si va totul m-a format intr-un mod anume.

Iar asta ma ajuta sa pot ajuta cat mai multi oameni!

Sunt si voi ramane un terapeut real, si omul din spatele terapeutului atunci cand asta ii ajuta pe ceilalti!

Cred ca asta e o promisiune catre mine, insami.

Si-mi place sa scriu, evident! Cum si citesc mult, am si multa pofta de scris. Mai putin timp!

Deci, sper ca intr-o zi, sa pot aduna din tot ce scriu si intr-o carte! Nu sunt Yalom, dar toti avem o poveste de spus.

Asta de azi, a fost o poveste despre sinele meu terapeutic, ca sa ma cunoasteti putin mai bine.

Scriu mult despre mine, in ultima vreme. O vad ca un semn bun, ca o asumare a ceea ce sunt. Si a muncii mele cu mine, insami...caci toate se reflecta si in tot ce pot sa duc inspre ceilalti.

Caci, nu putem da decat din ceea ce suntem! Asadar cu cat suntem mai dezvoltati, cu cat am trait mai multe...cu putin ajutor si constienta putem utiliza tot in folosul celor cu care lucram, zi de zi. "