Procesarea unei pierderi

"Missing him so deeply...causes me this pain...

When we move toward the pain...and expressing the pain...the pain becomes easier..."

"De fiecare data cand ne certam sau ne distantam, ma panichez cumplit ca ai putea pleca.

Ca as putea sa te pierd...ca nu traim impreunaz tot ce avem de trait...

Traiesc intr o frica continua...cntinua ..ca nu o sa ma mai pot bucura de viata....

Mi-amintesc cum m-am dat cu capu de pamant cand am aflat ca a murit tati....era la 6 luni de la separare...

Nu puteam duce...desi asta-si dorea..

pt el ..sa moara....si atat de bine l-am inteles!

Nici macar nu mai inteleg daca e durerea pierderii tatalui....sau pierderii relatiei...

Dar cazul asta la care plang in hohote...ma duce acolo, in despartirea de tata...pe care n am trait o...

Iar tu, dragul.meu...imi.aduci atat de tare aminte de el...ai aceleasi replici...aceleasi reactii

Aceeasi numbness...at times. Dar nu o mai ai...pt ca eu nu sunt mami, nici Roxana...eu sunt prezenta, cu tine si pt tine, pt mine si pt noi. Nu ma discociez. Sufar ca un caine...de frica, dar nu ma disociez

Vreau sa traiesc totul...in relatia noastra...atat de intens...ma.grabesc mereu sa nu cumva sa pierd ceva...

Pt ca asta mi am promis ...cand a murit tati...ca in onoarea lui nu ma voi lasa sa mor...de durere...ca nu voi renunta la viata, ca moartea lui sa ajute la ceva...sa nu fie degeaba...

Ce am inteles din aceasta zi...si ce facem zilnic...in cabinet e sa scoatem la iveala acele lucruri nespuse...si emotii netraite, mai ales!

Si sa le traim, impreuna cu cineva...

"I just want him" - asa isi termina clienta din video...dorintele...

Odata ce ai trait durerea pierderii...viata nu mai e la fel! Insa nu intottotdeauna pierdem pe cineva, uneori pierdem parti din noi...ca si atunci cand ni se naste un copil...

Si de multe ori renuntam la parti importante din noi, pentru a fi in anumite relatii! Ne sacrificam parti din noi...pt a fi cu ceilalti! Nestiind cat de important e sa ne aducem pe noi, in relatie.

Si scriind tpate acestea, ma gandesc, oare ce oi fi sacrificat eu in relatia cu tatal meu?! Cand am fost copil...

Ce nu am trait acolo...

Caci daca as fi terapeut...asta as explora, probabil...

Evident plonjez intre toate rolurile din interiorul meu....terapeutul, fiica, iubita, mama...si incerc sa-mi adun si sa-mi recuperez partile pierdute!

Probabil pierd acum, invatarea cognitiva pe care as putea lua-o din acest caz, insa SIMT ca-mi iau inapoi, parti din mine.....

Parti din mine...care au ramas acolo ...Si totusi...ce din interiorul meu nu am trait cu adevarat in relatie cu tatal meu? Intr-o relatie cu un barbat adult care mi-e si persoana de atasament...

Inca e blank...acolo, opacitate totala! Dar am subiect pt urmatoarea terapie personala!

Inchei acest articol...si aceasta procesare cu vorbele lui Leeanne:

"The more we can grieve...the more we can have contact with the one that we have lost! "