Despre pierderi

Azi, in formarea mea, a fost despre pierderi...un subiect greu, pentru mine.

Atat de greu, incat am simtit, la un moment dat ca a fost prea mult. Iar acum, simt asa...un blind spot.

Si am recapitulat etapele pierderii:

- 1.negare - 2. furie - 3. negociere - 4. tristete- 5. uitarea - 6. transformarea din pierdere in oportunitate (in termenii EFT este recadrare )

- O pierdere poate fi chiar si o o schimbare ...e tot o pierdere. Mecanismele din spate, sunt cam aceleasi.

Prima pierdere materiala mai semnificativa, a fost cand mi-am pierdut banii de cheltuiala din una din taberele in Salina. Erau 10000 lei. Si eram atat de suparata,nu ca nu mai aveam, ci pt ca nu puteam sa pastrez din ei, ca s-o fac fericita pe mama. Ii cautam prin tot autobusul...si atunci a aparut cea mai frumoasa oportunitate de conexiune din viata mea: o familie cu 1 copil...ei erau cu copilul lor, ai mei nu erau cu mine, si atunci mi-as fi dorit asta, sa fim toti. M-a impresionat atat de mult gestul lor inspre mine, ca desi nu voiam sa accept....cumva m-am simtit atat de vaxuta si importanta pt ei. Nu le-am mai scris niciodata , dar m-am gandit multa vreme la ei si am pus ganduri bune.

Si cumva, de atunci, cred in bunatatea oamenilor. Si cu gandirea mea, 'magica' de atunci, am ajuns sa cred ca orice e posibil, doar prin puterea gandului.

Si tot atunci, probabil ca am invatat si ca orice pierdere e si un castig. E un castig prin posibilitatea de-a crea conexiune.

Pana cand nu mi-am mai folosit aceasta putere....adica n-am mai crezut in ea, la maturitate in urma unor intamplari de viata...a unor pierderi mari.

Si acum, amintindu-mi ca e acolo, ma intreb daca vreau sa o refolosesc din nou. Atat ca acum m-am schimbat si as lasa lucrurile in voia sortii. Doar sa explorez, sa traiesc viata.

Si atunci am revenit la ceva ce nu am fost eu, niciodata, dar ce vazusem adesea in copilaria mea. Si pare ca, oricat ai lucra cu tine, trauma si depresia, impreuna pot sa retrezeasca lucrurile astea cu varf si indesat. Si Doamne, greu a fost sa accept ca sunt si ele o parte din mine, dar sa nu ma identific cu ele.

Asa ca am inceput sa sufar intens, cu vinovatie si fara speranta dupa 2 puerderi mari, neasteptate si nemateriale....ci a 2 persoane de atasament f importante pt mine.

Nu toate le vazusem acasa insa partea de vinovatie si exprimare intensa a emotiilor, o vazusem din plin cand murise bunicul din partea mamei. O vedeam mereu pe mama suferind asa, cu vinovatie. Si multa furie....in rest..Iar eu eram acolo, stalpul ei....poate. Oare atunci am inceput sa am grija de ea?! Si pe tata, suferind in izolare....si inghitindu-si cuvintele, prea intelegandu-i pe toti. El nu s-a exprimat, nu si-a dat voie sa traiasca furia....si a ajuns sa traiasca o depresie continua...pana cand si-a pierdut toata energia vietii. Lipsa urmaririi visurilor sale...l-a adus acolo, imi vine acum sa spun. Prea multa inteligenta, iubire si energie vie neconsumata...

De la tata...am asta cu visele...acum.imi dau seama. Si de la mama, actiunea. Mi-au dat tot ce-au avut ei mai bun, in ei, sa ma descurc. Si astfel, puterea de a-mi implini, visele. Fara sa mai uit, sa visez. Trebuie doar sa le las sa fie, impreuna. Ele pot convietui, impreuna, in armonie, chiar daca parintii mei, nu au putut! Dar eu sunt altcineva, altfel. Eu pot, acum.

Si cred, ca undeva, asa am inteles ca tre sa suferi. Doar ca eu, fiind si cu predispozitie depresiva....a mers f adanc si frica mea de singuratate ca si nevoile neimplinite, au dus la o relatie nepotrivite si depresie severa. Dar acum , parca revin din nou la mine. Incep, din nou, sa traiesc si sa visez! Nu asa cum mi-am imaginat...dar asa cum am nevoie!

Multumim facilitatoarei acestui modul de dezvoltare personala, Oana Danila...si-ri multumim pt tot ceea ce dai din tine, in relatie cu noi!