Despre durerea de-a nu fi de ajuns

Stii cum se simte atunci cand nu esti de ajuns? Atunci cand vrei sa dai tot mai mult, si mai mult din tine…si simti ca tot nu ajunge?

Stii cum e atunci cand te penalizezi pt orice lucru care putea sa fie altfel

Stii cum se simte neputinta aia crunta ca puteai sa faci mai mult, mai bine, mai frumos, mai perfect? Puteai sa zici altceva, altcum, altcandva?

Cand rar gasesti acel "ceva" care sa te satisfaca?

Incepe.sa-ti fie cunoscut tiparul acela cand te intorci in trecut si il rumegi pe "daca si si cu parca se plimbau pe o barca"?

Cand orice feedback constructiv primesti sau orice limita chiar si blanda, te arunca intr-un hau din ala ca simti ca nu mai esti bun de nimic?! (Uite ca in timp ce scriu...imi amintesc si codarile verbale din copilarie...Voi ce codari verbale de genul stiti din copilarie?

Cand oricata incredere ai avea in tine, ti-e zdruncinata intr-o secunda? Cand te roade vina ca nu ai facut aia si aia si cealalta?

Si tot asa, la nesfarsit?

Poate mai adaugati si voi fraze care va duc in directia asta...

Va suna cunoscut? Cam cat de cunoscut? Stai, ca mai e

Atunci cand primesti ceva... sa zicem, niste conexiune, si primesti cate putin, dar acel putin e atat de bine, incat iti da speranta ca ai putea primi mai mult…pana sa simti ca iti umpli paharul? Si totusi intri tot in relatii in care tanjesti si visezi dupa acel "mai mult" si nu stiu cum se face ca nu-l primesti? Ti-e familiara dinamica asta?

Si daca mai adaugi si un stil de atasament ambivalent-anxios peste toate astea....ajungi sa traiesti mereu in indoiala si frica.

Si ce facem cu ea? Cu durerea asta cumplita pe care de cele mai.multe ori nu o constientizam cum se manifesta in viata noastra? Cu neputinta asta de a schimba sau a face ceva?

Si e de inteles, atunci a fost cea mai inteligenta strategie de supravietuire pe care am avut-o la indemana, ca si copii.

Eh, din pacate, acel 'ceva' dupa care tanjesti tot timpul, nu ti-l da nimeni, pana nu inveti sa ti-l dai tu insati/insuti: Pana nu mi-am oferit acceptare, nu am simtit ca sunt inteleasa. Pana nu mi-am oferit compasiune, n-am vazut ca sunt vazuta si sustinuta.

Iar apoi, vei putea si sa primesti si sa-ti dai voie sa observi cum poti sa primesti tot mai mult si mai mult. Si cu timpul, te vei simti in siguranta si nu te va mai vizita atat de des, aceasta durere. Si cand va aparea, o vei putea observa si vei putea constientiza…ce e real si ce nu din ce vrea ea sa-ti spuna!

Procesul e diferit de la persoana la persoana si cu putina perseverenta si consecventa in a avea grija de tine, adica a-ti lasa emotiile sa-ti vorbeasca, a-ti oferi/lua ce ai nevoie dintr-o relatie, a te descoperi in continuare inspre a-ti vindeca ranile de atasament in relatii potrivite.

Daca-ti doresti sa afli cum poti invata sa alini aceasta durere intr-o relatie terapeutica, te poti inscrie mai jos pt o sedinta gratuita.