Despre burnout la final de an

Despre ce nu vbim, de fapt, e ca cu toate ca pare ca avem relatia perfecta, viata perfecta...tragem mult de noi si nu stim cand sa ne oprim sau sa facem pauze.

Iti spui ca maine o sa faci si o sa dregi...si ca acum sunt alte chestii prioritare. Si tot amani asa, pana cand fie boala, fie o durere de spate, de cap, fie o raceala, fie burnout-ul sau depresia te pun la pamant. Si te obliga sa stai...sa te uiti la tine, sa-ti dai si tie, macar putin din tot cat dai celorlalti, muncii tale...

Si stiu, ca si eu si clientii ma intreaba acelasi lucru: Dar cum iti dai tie insati? Ce-i aia...Suna atat de abstract. Si e, chiar e...si cu toate asta, toti stim sa facm asta in mod natural. Toti avem un mod de-a face asta...

E frustrant sa-i vezi semnele si sa nu te poti opri, asa-i? Iar cei cu istoric de depresie sau burnout stiti foarte bine ce vreau sa zic, nu-i asa?

Mai zici...inca un pic...mai poti un pic... Dar nu-i asa....ce am vazut in ultimii ani...si vad si in terapii...e ca emotiile si nevoile netraite la mom lor...se intorc....intr-o criza in corp...ca boala, in burnout sau depresie sau ca manifestari in relatiile cu cei dragi.

De ex, una din nevoile mele e tocmai asta: de a-mi auzi sau asculta gandurile. De-a le impartasi in eter cu cineva drag(de obicei e o pers de atasament) sau in scris, in speranta de-a aduce poate constientizari si pt ceilalti. De-a ma conecta cumva la Inconstientul colectiv, de care vbeste Carl Yung...

In materie de relatie, eu personal am lucrat mult...si nu mai iau lucrurile personal...plus ca am langa mine un om extraordinar care chiar ma intelege, care vrea...si incearca sa fie acolo. Ba lucreaza si in terapie pe cum sa fie acolo....pt mine. Si terapia chiar il ajuta sa-mi poata fi alaturi...mai bine...si zi de zi e tot mai acolo....

Ce mi-as putea dori mai mult?! Si totusi....eu nu imi sunt de ajuns... E final de an si au fost multe sau mult prea multe....in anul acesta, nu-i asa? Chiar daca multe bune si faine... Sau poate multe si intense? Multe si triste? Si acum simti sa ma retrag....de peste tot, ca sa-ti revii, sa te bagi intr-un barlog si sa stai acolo....departe de tot ce cunosti?

Sau dimpotriva...sa faci ce n-ai apucat sa faci tot anul? Sa recuperezi? Intri intr-o frenezi sa termini tot inainte de sarbatori?

Sau sa fie perfect pana la sarbatori?

Stii foarte bine ce-ti lipseste: Varietatea Iesitul din casa Schimbarea de mediu Lipsa programului Timpul cu tine si pt tine, chiar daca nu pare greu sa fii cu altii Sau dimpotriva, mai mult timp cu altii, daca stai prea mult doar in mintea ta si asta te epuizeaza

Si cel mai mult si mai mult, sentimentul acela de libertate, sa faci ce vrei, cand vrei... Sa poti crea si visa Sa pui in practica din vise sau din creatii, dar nu asa programat...ca pe taskuri....ci asa...frumos cum vin Sa lasi ca din tristete sa se nasca frumosul, arta, iubirea...in ritmul si in forma sa care vine din interiorul tau Sau din furie sa ...lasi sa se vada tristetea, emotia...toate acele chestii refulate...toate acele lucruri nespuse sau netraite din interiorul tau... Si totusi, nu te poti opri...inca putin si inca putin. Mai poti inca putin...azi, maine, poimaine...sa treci peste tinez peste sufletul tau, sa nu-ti asculti chemarea...corpul si spiritul... Care striga din toti rarunchii: Sunt si eu AICI, ACUM! Ma vezi? Ma vezi? E ca si cum le-as auzi pe fetele mele strigang " Mami, mami, mami" Dar tu esti undeva pe fundul marii si-ncerci in zadar sa te scuturi de nisip si sa te ridici la suprafata, dar nu poti... Adica poti, dar nu cum ai vrea tu, sau altii....ci asa, organic, natural...nu in ritmul ametitor in care functioneaza tot in jurul tau... Ci asa...incet, in liniste, incet...caci incet e mai repede, de fapt. Iti suna cunoscut? De cate ori ai trecut pe acolo? De cate ori ai ratat sa te asculti cu adevarat, iar mai apoi corpul si mintea sa-si ia revansa si fie sa nu te mai lase sa te ridici din pat, fie sa nu mai vrei sa faci nimic, fie sa vrei sa te izolezi, fie sa nu mai auzi sau sa mai vezi pe nimeni? Asta pentru ca mintea are nevoie de acel timp, in care sa fie lasata sa "wonder"... Incerc sa gasesc corespondentul in limba romana si cred ca ar fi ca mintea sa fie lasata libera, fara program.... Sau orice alta nevoie ai putea avea tu....si de care uiti in mod constant...sa ti-o implinesti?

De ex mie mi-e foarte dor sa merg cu bus-ul...sa stau sa ma uit pe geam, sa privesc oamenii si orasul, sa plang cand simt vreo emotie in jur

Sa nu ma mai grabesc nicaieri, dar si sa ma pot urni cu rapiditate cand am de facut ceva

Mi-e dor de o PAUZA si de timp cu mine

Mi-e dor sa nu ma mai trezesc dimineata pt ca trebuie, ci pt ca vreau :)

Dar mai ales, mi-era dor sa SCRIU si sa transmit mai departe din constientizarile si observatiile mele, in speranta unui final de an cu mai putine burnouturi, a unei ierni frumoase si vii in care sa ne bucuram de zapada!

Si sunt recunoscatoare acestui spatiu si cititorilor mei ca exista si ca ma inspira. Si de ce nu, si propriilor mele emotii ..care se cer a fi traite si cernute?!

Si propriilor mele nevoi, care nu se opresc din urlat pana cand nu le dam atentie? (aka simptome pe care noi, de meserie, le observam...))

Pana cand nu le satisfacem?!

Da lor, nevoilor mele, care ma invata zi de zi cum sa am grija de mine si sa am o viata mai implinitoare, ca sa ma pot bucura de ce am si de relatiile deosebite din viata mea?

Si azi mi-am dat timp mie si cu mine, cu toate ca mi se parea ca totul arde in jurul meu! Si inca am putina anxietate, gandindu-ma la cele amanate!

Dar stiu ca mai incet, e de fapt, mai repede! Caci daca intram in epuizare, va dura mult mai mult sa ne revenim. Iar atunci cand incetinim si ne dam timp, reusim de fapt sa facem mai repede acele lucruri, care trebuie. Si unele chiar trebuie. Nu toate, totusi!

Care sunt acele lucruri pe care crezi ca tre sa le faci, intr-o zi...si poate nu chiar trebuie?