Cum sa traiesti prezentul

Se zice ca avem ...doar prezentul, acum. Si atat. Viitorul poate sa fie ingrijorare sau visuri, depinde cum si-l inchipuie fiecare.

Iar trecutul, poate sa fie, in mare parte regret sau sursa de intelepciune.

Dar in realitate, tot ce avem, e prezentul.

Tatal meu a murit acum cativa ani...2019. La 1 Noiembrie s-au facut 4 ani de la Parastas. A murit intr-un moment cand aveam cea mai multa nevoie de sprijin.

Nu ca ar fi stiut sa mi le ofere, dar cumva, parca, simteam ca e acolo. Si uneori doar de atat avem nevoie. Sa simtim ca cineva poate fi acolo. Iar acel cineva...poate fi...doar acolo, undeva in neant, si sa ne fie suficient.

Nici acum, parca nu pot sa pun degetul in ce feluri m-a afectat pierderea lui, desi am inteles ca el si-a dorit sa plece, dintre noi. Si pot sa-l inteleg, din pacate. Uneori, viata pare atat de grea de dus, incat preferam non-existenta. Sau lipsa durerii. Iar cand durerea aia e atat de mare si de profunda, ai face orice sa dispara.

Si e de inteles. Oamenii gasesc diverse feluri de a face face durerii atunci cand isi pierd speranta.

Uneori, mi-as dori sa le pot spune oamenilor si clientilor mei...metodele prin care am reusit eu sa ma bucur de viata dupa pierderile suferite...la fiecare 2 luni in decursul unui an. Si sa le spun ca intradevar, se poate. Se poate sa-ti revii iar la tine. Sa te ridici si sa te bucuri din nou de viata.

Pare usor odata ce-ai facut-o. Dar oricat le-am spune pasii...concreti, nu putem schimba ritmul nimanui. Nu-i putem schimba pe ceilalti fara sa-si doreasca. Fiecare face ce simte, atunci cand e pregatit. Si e atat de greu de acceptat asta uneori. Dar cumva pana nu se 'convinge' fiecare pe cont propriu, adica pana nu integreaza si emotional(si aici e rolul nostru important, al psihologilor) , lucrurile par sa nu se schimbe.

Si poate am avut regrete ca nu am fost in stare sa schimb nimic in ultimii ani de viata ai tatalui meu, desi stiam si simteam ce se intampla cu el. Intr-un fel, m-am aproape linistit pt el, ca nu mai sufera, dupa ce s-a dus. Am inteles de ce a ales asta, cumva. Era prea greu pt el si stiu prea bine ce inseamna asta.

Insa, tot s-a rupt ceva in mine, atunci. Si poate n-am identificat inca ce. Si cu toate astea, acum am o relatie mai solida ca oricand, cu el, in amintirea mea. Il vad exact asa cum era, nu cum se arata. Am avut cateva revelatii in care mi-am dat seama cat m-a iubit. Si vum era, el de fapt pe interior. I-a fost greu.

Dar cercetand viata lui...am aflat ca a inceput sa i fie greu cam de la 35 incolo...adica de cand eu aveam 4 ani.

Si ma intorc la prezent. Oamenii nu se schimba, fundamental. Dar terapia sau anumite relatii sau alte tipuri de terapie/activitati ii pot ajuta sa se bucure din nou de viata si de cei din jur.

Iar asta e ceea ce da, multumirea si satisfactia unei vieti fain traite, dupa cum ne zic si studiile despre fericire.

Calitatea relatiilor avute e predictorul cel mai important pentru implinirea pe care o simtim atunci cand plecam din aceasta viata.