Cum le vorbim copiilor despre razboi

Pun un articol pentru parintii care vor sa le vorbeasca despre razboi copiilor.

https://www.treidedoi.ro/blog/cum-vorbim-cu-copiii-despre-razboi.html?fbclid=IwAR2g_iq4ttQ15Ss2wa0h7d-Dg4cRx6oozSe6qESIis-wyQVpVYCNQT-1b3Y

Pentru ca articolul trateaza succint fiecare categorie de varsta, as vrea sa adaug cateva lucruri pentru categoria de varsta pana in 7 ani si nu numai.

Pana in 7 ani, copiii traiesc mult in partea emotionala, gandirea formala nefiind inca suficient dezvoltata.

Asta inseamna ca atunci cand ceva ii sperie, ei simt imediat emotia: frica de exemplu. Si uneori nu stiu ce sa faca cu ea. Iar acolo, intervenim noi parintii, sa-i ajutam sa invete cum sa invete sa se regleze. Iar de multe ori, invata prin observarea parintelui sau a unei persoane pe care o apreciaza.

E important sa nu le turnam informatii cu galeata, mai ales din zona rationala, ci sa ne lasam ghidati de ei - de ceea ce sunt ei deschisi si capabili sa absoarba, sa-i incurajam sa intrebe si sa fie curiosi, pentru ca la varsta asta putini vor sta sa asculte explicatii cognitive, rationale.

Dar nici sa le ascundem motivele starii noastre, mai ales cand simtim ca suntem coplesiti sau in negare.

De asta e important sa ne uitam la nelinistea, ingrijorarea si frica noastra si sa le explicam motivul ei. Cum reactionez eu la frica, neliniste si ingrijorare? Cum imi traiesc aceste emotii?

Pentru ca ei preiau foarte usor emotiile ce plutesc in aer, si atunci cand nu inteleg, internalizeaza lucrurile in diverse moduri ca si: nu-s destul de bun, cum fac sa-l salvez pe parinte, oare am facut eu ceva ce a adus starea asta parintilor mei? (si de multe ori, decat sa-l vada pe parinte ca rau sau neputincios, mai degraba se vad pe ei ca fiind obiectul vinovat pentru emotiile parintilor)

Ca sa evitam astfel de interpretari de catre sistemul lor nervos, inca imatur, al copiilor va incurajez la cele de mai jos.

Inainte de a le povesti despre razboi, haideti sa povestim cu frica noastra: sa ne re-echilibram putin emisferele cerebrale(prin vorbit,scris, miscare, natura, mindfulness, co-reglare, renuntat la ecrane pt cateva ore, socializare, citit, ce stii tu ca te ajuta),

Sa ne-aducem putin calm si incredere ca putem lua decizii bune pt noi si familiile noastre. Ca suntem impreuna si ne putem sustine. Sa reducem din coplesirea care, poate ne-a cuprins. Atentie, si negarea poate ascunde emotii puternice. Cauta dupa furie.

Si abia apoi, intr-un moment de prezenta, conectare - atunci dupa ce ne-am jucat/povestit putin cu ei si simtim ca ne aud - sa le explicam si lor, ca starea de acum, a adultilor din jur(fie ea o stare usoara de iritare, o neliniste care treneaza, neverbalizata, furie, neputinta, etc) nu are legatura cu ei, ci cu acest lucru care se intampla vecinilor nostri. Si ca afecteaza nu doar pe mami si pe tati, ci intreaga lume si energie din jur.

Dar sa nu insistam prea mult pe asta. Ei au un sistem natural rezilient, cat timp au pe cineva aproape si inteleg ce se intampla.

Si-n acelasi timp, sa le oferim iubire si incredere ca mama si tata vor fi acolo, pentru ei, in orice situatie, atat fizic cat si emotional.

E de ajutor sa facem asta, pentru ca ei simt tot ce se intampla in jur si astfel ii ajutam sa internalizeze intr-un mod sanatos aceasta perioada, care le va oferi mai multe sanse de a-si gestiona emotiile si viitorul, de a-si creste rezilienta, si astfel a fi mai putin coplesiti in anumite situatii, care cer mintea limpede.

Rezum:

1) Sa vb-im noi insine cu emotia noastra sau cu cineva despre asta - care e emotia pe care o simti? Frica, neputinta, furie, ingrijorare,?

2) Sa avem grija de sanatatea noastra mentala, ca sa putem avea grija de ceilalti si sa putem fi stalpi pentru copiii nostri - ei preiau ce vad la parinti, prin observare + ce simt din mediu (iar asta nu stim cum internalizeaza)

3) Daca sunt emotii care ne coplesesc, putem sa le povestim despre asta fara asteptarea ca reglarea noastra emotionala sa fie facuta cu ajutorul lor. Astfel invata sa-si traiasca si ei emotiile, la randul lor, prin observare

4) Dupa ce ne echilibram putin si ii lasam sa vada cum facem asta, daca e posibil, sa ne conectam cu ei, sa ramanem uniti ca familie

4) Sa ii intrebam cum se simt, ce au inteles din ce se intampla, sa ii ascultam si sa le acceptam parerile si fricile fara judecata

Daca simti ca judeci sau te compleseste ceva din ce spune, te intorci din nou spre tine, si vezi de unde poti sa-ti iei resurse: poate prin a contribui, prin a face o pauza de la stiri, a te vedea cu oameni dragi, orice te aduce mai aproape de tine

5) Le spunem in cuvinte simple ce au nevoie sa stie, pentru varsta lor

6) Le facem vizibil ca poate si starea parintilor e modificata din cauza asta, si ca nu are legatura cu ei, ca e un fenomen ce afecteaza multa lume

7) Ii asiguram ca suntem, ca si parinti, in continuare stalpul pt ei, ca se pot baza emotional si fizic, dar si ca avem momente in care simtim ce simtim, cum e si uman de altfel, dar ca

8) Avem grija de noi cu blandete ca sa putem avea grija de ei

9) Ramanem aproape si ne continuam activitatile sociale normale si de intrajutorare pt ca apropierea fizica intre oameni si contributia ajuta foarte mult la scaderea anxietatii

Cu speranta ca am putut aduce putina lumina in cum sa vorbim cu copiii in aceste vremuri, va doresc un weekend cu tihna si pace, in suflete!

Si insist, sa ne amintim pentru ce suntem recunoscatori? Ce am facut eu azi, si ma simt bine pentru asta?

Observ multe miscari cum se mobilizeaza lumea sa ajute si e admirabil.

Sper sa urmeze si niste decizii politice ferme de sanctionare a rusilor sau orice altceva e nevoie pentru a opri ceea ce se intampla.

Probabil nu e suficient, dar haideti sa trimitem intelepciune si putere in univers, IMPREUNA!