Adult sau copil? Eu sau ceilalti? Cum fac alegeri benefice?

Imi dau seama ca e important pt mine, timpul meu de dimineata. Nu neaparat singura, dar cu siguranta, in natura, in padure si cu cineva in conexiune. Iar acel cineva pot fi doar eu, uneori sau altcineva cu care ma simt la fel de eu. De fapt, daca mai gandesc mai bine, am nevoie sa fiu si doar eu pentru o vreme. Cu tot extrovertul din mine care parca a plecat la plimbare zilele astea pe undeva, prin Univers. Sau poate doar a ramas acasa, in Siguranta :). Si ...desi sunt constanta in inconstanta mea, vreau sa fac cumva sa-mi iau acest timp, de dimineata. Uneori il iau cand duc fetele la scoli, conducand, dar de fiecare data cand intru direct in ce am de facut sau in ce trebuie...parca o parte din mine, moare.

Oricum am deja cateva amortite bine de tot care se plimba pe acolo si-mi tot dau tarcoale cand ti-e lumea mai draga :)), cand am mai multe de facut...

Si ma uit totusi la pattern...cum replic aceeasi pasi pe care ii facea mama mea. Nu chiar aceeasi, dar aceeasi stare. Aceeai deconectare, desi conectarea naturala cu ceilalti a fost una din prioritatile.mele in aceasta treime de viata. Iar conectarea si crearea de relatii sanatoase e propriu fiecarei fiinte umane. Doar ca ne ingropam in tot ceea ce am inmagazinat din jur si uitam cine suntem si ce avem nevoie, cu adevarat. Si atunci nu mai putem crea sau mentine relatii sanatoase cu cei din jur. Pentru ca relatia cu propriul nostru sine e deteriorata. Si atunci asta perpetueaza mentinerea de relatii nesanatoase...cu cei din jur: ne deconectam, ne indepartam de noi si de ceilalti sau evadam, ne ascundem in spatele muncii, a altora, a vinovatiei, a esecului, a durerii...si ramanem blocati, inchisi intr-o bula interioara din care nu mai putem iesi.

Desi mama mea a folosit acest pattern ca sa o ajute si chiar cred ca a ajutat-o de-a lungul perioadelor mai grele acest mod de a fi, pe mine nu ma mai ajuta. O mentinea cat de cat functionala. Nu e al meu, cu toate ca mi-e foarte cunoscut, foarte familiar. Iar dupa o varsta parca replicam anumite pattern-uri si mai usor. Fie ca ne raportam la parteneri ca la parintii nostri, ramanand in frica, infantilizati Fie ca ne revoltam, ca niste copii si ne cerem drepturile prin intermediul unor 'tantrumuri de adulti'.

Si dorindu-ne, de fapt, din rasputeri sa ne accepte, sa ne iubeasca asa cum suntem. Iar pentru asta, suntem dispusi sa renuntam la valorile noastre cele mai de pret, sa ne sacrificam sinele nostru autentic, sa facem pe plac, sa nu spunem nu, sa ne ingropam adanc in nefiinta, sa ne renegam toate dorintele pana cand acel sine al nostru...se pierde in ceata, din ce in ce mai mult si mai adanc.

Iar incet, el dispare, lasand locul doar automatismelor, tiparelor care sunt suficient de bine gravate la suprafata cortexului, incat sa ne inrobeasca si sa ne faca sclavii propriei noastre frici.

Iar atunci lumea devine gri si neprietenoasa. Si nu numai atat, dar devine un loc periculos, un loc de care 'TREBUIE' cu orice pret sa ne ferim. Si nu ne mai lasam vazuti si iubiti asa cum suntem!

Iar numai zilele trecute am dat peste atatia oameni empatici si empatici natural, nu din lumea terapiei sau a dezvoltarii personale, etc...ci oameni simpli, trecuti prin viata. Si-mi amintesc cu drag de un domn in varsta de pe strada mea, pe care-mi doresc sa-l reintalnesc, care, intr-un moment f greu pt mine, cand aveam 'un tantrum de adulti' si stateam in masina sa plang, a venit la mine si m-a intrebat, atat de natural: "Ai vreun necaz?"

Desi era un om care nu ma cunostea, suportul lui a insemnat mult pt mine. Dar mai e un aspect. Sa putem si primi empatia celor din jur. Uneori nu o vedem, pt ca nu o putem primi. Pentru ca ne judecaam sau ne invinovatim atat de mult incat nu mai e loc, pentru noi, in interiorul nostru!

Cati dintre voi simtiti asta? Ca nu mai e loc pt voi, in interior? Ca e atat de plin de altele pe care nu ti-ai insusit inca, incat nu te mai regasesti printre straturile adunate?!

Ca ti-e greu sa iei deciziile bune pt tine, ca nici macar nu mai stii cine esti si ce ai nevoie! Te uiti mereu inspre ce au nevoie ceilalti, crezand ca asta esti ...o extensie a lor? Ca validarea lor ne spune cine suntem. Ca si atunci cand eram mici si parintii ne spuneau ca suntem cuminti. Si am invatat sa fim 'cuminti', ingropandu-ne sinele autentic. Fiind asa cum credeam noi ca vor ei sa fim. Si acum, ca si adulti, uneori facem la fel in anumite relatii de parteneriat, prietenie, familie etc.

Pana nu demult, un amic imi spunea ca nu viseaza sa traiasca mult. Ca pt el fericirea e 'overrated' desi stie ca pt mine e importanta. (Si aici nu intru in polemici legate de fericire...sa-i zicem 'well being'). Ca intotdeauna s-a vazut traind putin si intens. Intradevar, el traieste foarte intens, dar atat de putin traieste de fapt cu adevarat, ca mi-e greu sa stiu ca se poate si altfel si totusi sa-i respect ritmul si alegerile. Dar stiu ca fiecare avem drumul nostru. Si ritmul nostru interior. Iar uneori alegem ce e bine pt noi si ce ne ajuta, alteori, nu putem si ramane, o vreme blocati si ascunsi bine de tot in interiorul nostru.

Iar asta aduce suferinta si chiar boala, la un moment dat.

Tu iti doresti sa lucrezi cu aceste tipare si sa treci mai usor si mai lin prin viata? Sa vezi viata cu alti ochi? Sa deschizi ochii tai mari si blanzi, copile, si sa vezi lumea prin niste lentile mai luminoase?! Sa cresti incet si sa devii barbatul sau femeia care ti-ai dorit sa fii? Si sa ai viata care ti-o doresti? Care-ti aduce...poate nu fericire constant, insa liniste?

Sa devii Adult? Cine esti tu, ca Adult?

Daca da, arunca o privire peste programele noastre si in sectiunea contact si hai sa povestim ce te-ar putea ajuta cel mai mult in procesul tau de a-ti gasi linistea.