Trăiește, nu muri înainte de vreme! Că viața e doar una!

Îmi sună în cap, amețitor, că viața e scurta! Știu asta, am trait-o.pe.pielea meA...încă de la divorț și mai ales de la moartea tatălui meu, care s-au stins în același an și de atunci, deși nu eram în stare, mi-am propus caa o să trăiesc!

Și ce nu a trăit el sau strămoșii lui.

Că voi lupta cu mine și cu toate tiparele care mă duc mereu și mereu în același punct, sa mă pt.bucura de viață. Să-mi refac viața și nu doar să o refac, ci sa o fac și mai buna, având grijă de relațiile importante din viața mea.

Căci după ce am căutat în lung și-n lat și am studiat tot ce am găsit pe tema sănătății mentale, dar mai ales emoționale, asta a fost cea mai importanta și valida concluzie la care ajung atât studiile, dar și oamenii care au trăit o viață întreagă alergând fie după fericire, fie după ielele din imaginația noastră.

Și a durat căutarea ai regăsirea și învățarea câțiva ani de zile. Vreo 5, mai exact. Am lucrat cu mine și la mine, am avut grija de mine și relațiile importante din jur cat am putut. Am ajuns sa mă iubesc și să mă valorizez tot mai mult până când știu cine sunt

Cum am reușit eu asta? Cu siguranță sunt mult moduri in care putem face asta și aici fiecare e expert în propria viață, și responsabil de propriile credințe și cum își trăiește viața.

Dar eu una am reușit prin terapie, dar și mult 'self awareness', pe lângă studii, că atunci când ești în durere, nicio stiinta și niciun studiu nu te ajuta să ieși de acolo, daca nu e și cineva care să-ți întindă o mână. Și mai ales tu însăți/însuți. Nu e destul să fie cineva acolo sa te vadă, ci e nevoie și tu personal sa pui osul sa vrei, sa te cauți, sa fii dispus să incerci și să-ți asumi riscuri până când ajungi safe. Si SA faci eforturi conștiente, cu răbdare! Nimic nu vine de-a gata!

Dar poți privi asta că pe o călătorie, nu ca pe corvoada. Căci toate viața în sine, e o călătorie, o călătorie de descoperire. Atâta a binelui și raului. Că niciunul nu exista cu adevărat, ci doar percepția lor. Exista lucruri care ne fac bine și unele care ne îndepărtează de noi și de cei dragi. Și atunci suferim. Iar suferința e greu de dus.

Dar călătoria nu se termina, aici. Nu se termina când ajungi la siguranța.  Călătoria nu se termina  când ești bine sau in siguranta. Ci e nevoie sa ne reîntoarcem mereu in prezent, sa devenim constienti de clipa prezentă, de ce avem, de faptul că iar suntem pe pilot automat și oricât d bine ne-ar fi, avem nevoie și să ne oprim.

Și știu că ...exact acum, am decis, conștient, sa mă opresc...că îmi dădeam seama, că 'am luat-o pe ulei'. Mi-am intrat iar in pattern. De câteva zile urlu întruna la fete, deși sunt f bine, foarte liniștită, foarte in grafic cu toate.

Și mă văd...dar nu știu cum să mă opresc, că parcă iar totul TREBUIE. Deși aproape nimic nu trebuie, inafara de A Fi și A FI împreună cu ci dragi. Cu adevărat. Și știu că asta-mi lipsește, dar nu se poate, chiar acum.

Așa că decid să mă reglez șingura și să mă întorc pe urma în lume, sa nu-i zăpăcesc pe toți. Pentru că pot de data asta.

Căci lecția mea principala a fost să învăț cum sa cer ajutor, nu sa duc totul singura. Și să mă încarc singura, că apoi sa pot să-i 'incarc'(pozitiv :)) și pe ceilalti din jur.

Și în timp ce, încercând să mă liniștesc, dau sa deschid fb-ul, nu mai știu cu ce scop. Unul util, cu siguranta. Rar scrolez pe social media dar uneori, pot sa-mi las mintea sa proceseze când mai fac ceva ce nu-mi necesita mult creier. Și atunci mă bucur de momentele acelea că sunt pt mine.

Și văd știrea că unul dintre colegii mei de liceu pe care speram să-l văd anul acesta, are mormântarea, azi la 13.00. In aceeași localitate în care s-a născut și tatăl meu.

Și știu că după ce l-am văzut la întâlnirea de 10 ani, am sperat sa mă văd cu el și la cea de 20.

Mi-au dat lacrimile instant și subscriu la ce zicea colegul meu care a anunțat, că nu dam suficientă importantă relațiilor din viața noastră. Și că ele nu se mai întorc!

Și ne pierdem în detalii, in munca, in planuri, in ambiții ...uitând de timpul cu cei dragi, cu noi, de ceea ce ne aduce cu adevărat binele. Iar binele acesta e de mult ori, liniștea.

Și asta nu înseamnă că ne dăm demisia sau nu ne mai facem treaba că avem nevoie și de partea aceea: de scop, de structura, de mijloace.

Dar haideți să ne aducem aminte și să TRAIM! In fiecare zi! In fiecare zi, cate puțin din toate, decât f multe dintr--un singur lucru. Bătrânii știau ei ce știu.

Haideți să TRAIM ca un omagiu adus lui Pop Sergiu Horea, fostul nostru coleg din 12 C CNS, Zalău!

Iar cei care sunteți aproape, și doriți să-i aduceți un ultim gând și condoleanțe familiei, mormântarea are loc în Bocsa, Jud. Salaj, azi de la 13.00 din ce am înțeles.