Scrisori din prima vacanță în familia extinsa

E prima clipa când apuc sa sed cu mine, doar, de când am ajuns, in concediu. Dar pentru asta, a trebuit să-i trimit la mare, cu tata și cu bunica. Noi suntem în Delta, deci marea e aici, peste deal. Numai bine, pentru un pic de mișcare.

N-au protestat, că știu ca mama devine cranky, daca nu are puțin timp pentru ea. Eh, la mama ii trebuia timp cu tata, dar ajungem și acolo, au promis că la mare...vom avea. Dar mama nu mai putea...Că simte cum ii urca tensiunea încă de aseară, de fapt de după-masă, de când au ajuns și ar fi stat cu tata, la o băutură rece...să povestească despre ce au trăit pe drum. Eh, nicio șansă, că muuulte și marunte. Toată lumea era puțin obosita și flamanda, după 2 zile pe drum. Inclusiv cei de la recepție :). Mai ales :)).

Deci și la 8 ani după nașterea primei.mele fiice, eu inca mă obișnuiesc cu gândul că vacanta nu mai e cu culcat la 5 dimineata și trezit la amiază sau după. Acum e cu culcat când apuci...când te lasă cineva care se foiește intruna langa tine sau face pe elicopterul prin pat si-ți tot cere să-i citești...și tie-ti pica ochii-n gura și atipesti la fiecare al doilea cuvânt?!

Și Doamne, dar cum zice al meu, m-ar bate Cineva cu bota sa zic că nu mă bucur! Că am trăit și momente când trebuia sa fac eforturi mari doar ca sa adorm și că sa dorm. Amândoi eram așa, doar că el nu știa :). Cum nu știe nici acum când i se golește paharul cu conexiune. Sau poate lui nu, doar mie :P. Și lui...că-l vad, dar el 'suporta mai bine'.  El se incarca și cu copiii, eu am nevoie și de 'pasiunile mele'.

Gosh, chiar e totul despre așteptari! Dar despre asta ,în alt articol!

Eforturile erau că să-mi liniștesc anxietatea astfel încât să pot prinde câteva ore de somn, adânc.

Și până nu te loveste așa ceva, nu știi cum e! Cum e sa dormi în fiecare seară cu toate fricile pe tine și după tine! Și ele sa fie acolo, incontinuu, cu tine chiar și-n timpul somnului, sa te tina vigilent și să nu te poți odihni că lumea.

Al meu partener avea coșmaruri și se trezea in fiecare noapte, in vremurile acelea, iar eu nu reușeam mai niciodată să intru în somn adânc și dormeam mai mereu vigilenta, cu mintea tremurând parca. Mă trezeam și mai si...și mă îmbărbătăm, că sa pot supraviețui zilei. Bine, asta e ceva tipic, atunci când ai copii și ești trezit mai mereu. Dar la mine era mai mult din cauza anxietății.

Căci, acum, că sunt liniștită...și sufletul, mintea și intuiția îmi sunt aliniate, dorm ca un bolovan, câteodată. Nu știu dacă mă trezesc mai odihnita sau dă-mi ajunge, dar după "'semnele clinice"(energie peste zi, prezenta și siguranță) pe care le citim noi, terapeuții, as zice că sunt destul de odihnita, relativ :). Hai sa zicem că aș mai dormi...după ce mă trezeste lumina sau primul zgomot, sau chiar ceasul nostru deșteptător, Ariuca. Iar asta ar fi wow, dar e 'good enough' și așa!

Bine, ar fi f plăcut să pot și să mă lase cineva sa readorm, pe urmă! Hm...ar fi ca un orgasm! În trecut somnul era sfant, dar acu nu as da orgasmul pe somn. Deși tare dulce ar fi și somnul.

Somnul e in continuare, foarte important, mai ales pt sănătatea psihică. Ne ajuta sa ieșim din tipare sau să le putem opri! Nu numai, căci procesarea emoțiilor de peste zi are loc în timpul somnului.

Dar de ce am zis că n-aș da orgasmul pe somn e pentru că tot relația sau iubirea e cea care-mi și ne aduce cea mai multă liniște. De fapt, mai corect ar fi sa spun, că n-aș da conexiunea pe somn! Deși avem nevoie de ambele, in doze normale. Dar uneori, cu conexiunea, trecem marea! Daca tot suntem în Delta :P

A fost bine, am trecut foarte bine peste drum și peste toate și am reușit să facem sa nu fie chiar atât de epuizant. Asta, datorita, lui, dragului meu partener.

 A fost foarte acolo, cu noi, toate. Foarte in largul său, sa fie stâlpul și stabilitatea când noi o luam razna. Terapia ajuta!

Prima zi pe mașină, a fost...cu multa desicronizare: când să doarmă una, o trezea cealaltă și vice versa. Când mânca  una, nu manca alta. Eram mai mereu contra cronometru. Eu stresata că sa ajungem, că nu aveam cazare ...in localitatea de tranzit, care nu știam unde și care e :). Nu vă speriați, pt felul meu de a fi, e ceva normal. Mai demult, nu mă preocupă deloc. Acum, mă preocupă puțin, când sunt cu copiii, dar știu că mereu găsesc soluții. Îmi place să trăiesc ceva ce unii numesc 'periculos'. Pt mine e normalul...

In timp ce sunam sa găsesc o cazare la ora 9 seara in Brăila, pt aceeași noapte, cea mare mă întreba repetitiv:

-Mami, ce se întâmplă dacă nu găsim cazare?!

Și eu, concentrata sa găsesc ceva și să sun:

-Nu exista sa nu găsim cazare!

Și ea repeta, dar daca nu găsim, ce se întâmplă?

Îmi dădeam seama că simte că nu o aud, dar nici nu pricepeam ce mă întreabă, ca-n mintea mea nu exista sa nu găsim. Dar nu aveam timpul și cuvintele la indemna să-i explic, așa că am amanat-o pe mai încolo, zicandu-i ce credeam că vrea să audă: că vom dormi în mașină(pilot automat...ce sa faci, mai avem nevoie și de el, de fapt chiar are un rol important). Iar apoi, mai încolo, i-a explicat al meu că mama nu știa ce să-ți răspundă că pentru ea nu exista opțiunea că nu găsim cazare, mai ales fiind cu voi, cu copiii și o bunica.

Dar acum, că scriu, uite că pricep. Evident că n-am avut timp să mă gândesc la asta, până acum. De fapt, draga de ea, mă întreba care sunt riscurile, ca sa se poată liniști. Ca sa știe dacă e chiar atât de grav pe cum i-ar putea spune mintiuca ei și să caute soluții, poate.

Căci de cele mai multe ori, când nu știe, mintea umple golurile cu tot felul de scenarii și grozăvii, care, in general, sunt mai 'groaznice' decât realitatea.

De asta, ne ajuta detaliile, uneori, când e cazul. Sau de asta, adevărul ne servește mai mult decât protectia! Bineînțeles, exprimat cu adunare, și nu din frica. Din empatie, nu din vigilenta!

Scriu toate acestea ca sa se știe, că mulți trăim diverse stari, in perioade grele, tot mai intens, iar pe măsură ce ne stabilizăm din nou, tot mai cu răbdare.

Însă aceste mici povestiri nu sunt suficiente, ci au rolul de a normaliza faptul că trăim multe emoții, și că qde unele poate nu suntem încă, conștienți, până nu ne oprim sa le privim în fața. Sau până nu ne obligă viața la acest proces.

Ți se întâmplă și ție? As fi curioasa sa aud povestea ta sau curiozitățile tale, in commenturi sau într-o scrisoare.

Atunci când simți că e prea mult de dus și ai semne de oboseala extrema, epuizare, tristețe de  lunga durata

Sau alte simptome psihosomatice, poate ai nevoie de ajutor specializat. Vindecarea se întâmplă în condiții de siguranță. 

Într-o relație empatică! Iar al meu a învățat frumos cum să facă asta, cu ajutorul terapiei! Și îi sunt recunoscătoare pt toate eforturile pe care le depune sa ne fie bine, împreună. Să fie acolo, când eu sunt jos și am nevoie de o mana de ajutor, de cineva sa suplinească, ce eu nu mai pot da. Și se simte foarte bine, foarte liniștitor! Foamea de iubire se reduce, încet! Căci la toți e mare!

Și facem asta, pe rand, când eu, când el, acum că ne și timp in siguranță!

Va doresc și vouă, vacante cu peripeții dar și cu bucurie și împlinire. Acest sentiment, de împlinire, nu e mereu prezent, dar cat timp putem observa și nemulțumirea și împlinirea, suntem pe drumul nostru!